INS: Veniturile populației în trimestrul al doilea au fost de 2.396 lei/lună, iar cheltuielile de 2.155 lei

INS: Veniturile populației în trimestrul al doilea au fost de 2.396 lei/lună, iar cheltuielile de 2.155 lei
Publicat: 05/10/2012, 10:24
Actualizat: 22/03/2019, 19:32

Veniturile populației, ca medie lunară pe gospodărie, au fost în trimestrul al doilea de 2.396 lei, iar cheltuielile de 2.155 lei, potrivit datelor anunțate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), informează Mediafax.

„Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, în trimestrul II 2012 veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2.396 lei pe gospodărie și 833 lei pe persoană. Veniturile bănești au fost, în medie, de 2.012 lei lunar pe gospodărie (699 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 384 lei lunar pe gospodărie (134 lei pe persoană)”, se arată într-un comunicat al INS.

Salariile și celelalte venituri asociate acestora au format cea mai importantă sursă de venituri (48,9% din veniturile totale ale gospodăriilor în trimestrul I 2012, respectiv 50,5% în trimestrul II 2012).

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestații sociale (23,7%), veniturile din agricultură (3,6%), veniturile din activități neagricole independente (3,0%) și cele din proprietate și din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,7%). O pondere importantă dețin și veniturile în natură (16%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (14,1%).

Diferențe de nivel și, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor s-au înregistrat în funcție de mediul de rezidență. Astfel, în trimestrul II 2012 veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 27,8% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural și cu 10,2% mai mari față de ansamblul gospodăriilor. În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporție de 62,8% din salarii, de 23,1% din prestații sociale, veniturile în natură reprezentând 8,0% din total. În rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producția agricolă, care a asigurat 37,6% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (28,5% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile bănești din agricultură asigurând 9,1% din veniturile totale ale gospodăriilor din mediul rural. O contribuție importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit și veniturilor salariale (29,6%) și celor din prestații sociale (24,7%).

Cheltuielile totale ale populației, au fost, în trimestrul II 2012, în medie de 2.155 lei lunar pe gospodărie (749 lei pe persoană) și au reprezentat 89,9% din nivelul veniturilor totale.

Principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii și transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor, precum și acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei (hrana animalelor și păsărilor, plata muncii pentru producția gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare etc.). Cheltuielile pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni etc. dețin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației (doar 0,3%).

Unele particularități în ceea ce privește mărimea și structura cheltuielilor totale de consum sunt determinate de mediul de rezidență. Astfel, în timp ce nivelul mediu lunar pe o gospodărie al cheltuielilor totale de consum, este mai mare în urban față de rural cu 398 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 16 lei, notează INS.

Aceasta derivă din faptul că, în rural, 42,6% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii, în timp ce în mediul urban consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 18,8% din cheltuielile pentru consumul alimentar.

Conform clasificării standard pe destinații a cheltuielilor de consum, produsele alimentare și băuturile nealcoolice au deținut, în trimestrul II 2012, în medie, 43,1% din consumul gospodăriilor.

O componentă a consumului cu pondere relativ mare în cheltuieli este legată de locuință (apă, energie electrică și termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea și întreținerea locuinței). În trimestrul II 2012 aceasta a reprezentat 19,3% din cheltuielile totale de consum. În cadrul cheltuielilor cu locuința cea mai mare pondere a deținut-o cheltuielile necesare funcționării și încălzirii locuinței (15,3%). La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele și restaurante (1,4%) și cele pentru educație (0,7%).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi